Amplasarea culturii
Floarea soarelui este una din speciile puţin pretenţioase la planta premergătoare, dacă solul este bine aprovizionat cu apă şi dacă nu este infestat de dăunători specifici. În regiunile cu ploi suficiente poate urma după orice plantă de cultură, pe când în regiunile secetoase nu trebuie cultivată după plante cu înrădăcinare adâncă: lucernă, sfeclă de zahăr, sorg, iarbă de sudan.
Floarea soarelui nu trebuie să urmeze mai repede de 4 ani după ea sau după specii care au boli comune cu aceasta.
Fertilizarea
Având un potenţial productiv ridicat, floarea soarelui consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Pentru fiecare 100kg boabe + producţia secundară, floarea soarelui consumă: 6-7kg azot, 2,5kg P2O5 şi 12-15kg K2O. Pe toate tipurile de sol, floarea soarelui valorifică bine atât îngrăşămintele organice cât şi cele chimice. Gunoiul de grajd este bine valorificat, mai ales pe solurile grele şi reci dar este recomandat şi pe solurile mai uşoare, în doze de 20 t/ha ce se încorporează imediat prin arătura de bază. Dozele de îngrăşăminte chimice se stabilesc ţinând seama, în principal de nivelul producţiei scontate, de consumul specific şi de rezervele solului în elemente nutritive, dar se au in vedere şi alţi factori cum ar fi: planta premergătoare, fertilizarea aplicată în anii precedenţi, gradul de aprovizionare a solului cu apă, cultivarul folosit, etc.
Fertilizarea echilibrată cu azot, fosfor şi potasiu asigură o mai bună toleranţă a plantei la pătarea brună şi necrozarea tulpinilor, la pătarea neagră şi la atacul de afide. Aplicarea unilaterală sau în exces a îngrăşămintelor cu azot, favorizează atacul agenţilor ce produc putrezirea tulpinii şi capitulului, a celor ce provoacă boli foliare sau la rădăcină, cât şi atacul afidelor.
Stabilirea unui sistem eficient de fertilizare la floarea-soarelui, presupune aplicarea îngrăşămintelor în funcţie de particularităţile biologice ale plantei şi însuşirile chimice şi hidrofizice ale solului.
Sămânţa sănătoasă
Liberă de boli, reduce atacul de putregai alb, putregai cenuşiu şi mană. În plus, o sămânţă de calitate, cu valoare biologică şi culturală ridicată, asigură o răsărire energică şi uniformă, cu ritm intens de creştere în fazele iniţiale, respectiv o depăşire mai rapidă a atacurilor timpurii, de putregaiuri şi dăunători de sol.
Data semănatului
Rezervă între anumite limite, posibilitatea evitării incidenţei stadiilor de maximă sensibilitate a plantei, cu perioada în care, în natură organismele dăunătoare dezvoltă potenţial mare de atac. În acest fel poate fi atenuat atacul de boli, prin efectuarea semănatului la începutul optimului fitotehnic (când s-au depăşit 8C, în sol). Semănatul în epoca optimă, la începutul intervalului, permite în relativă măsură, evitarea atacului de putregaiuri şi a activităţii de hrănire maximă a gărgăriţei frunzelor, în fazele timpurii ale plantelor.
Cantitatea de sămânţă la hectar, variază în funcţie de densitatea culturii, puritate şi germinaţie, variind între 3,5 şi 5 kg/ha. Distanţa între rânduri este de 70cm, iar între plante pe rând este de 20-25cm. Adâncimea de semănat este de 5-8cm.
Desimea plantelor, poate induce variaţii în apariţia şi circulaţia bolilor, prin fitoclimatul creat şi starea de vigoare a plantelor, aflată în concurenţă pentru apă, hrană şi lumină. Densitatea optimă în cultura neirigată este de 40-50 mii plante recoltabile/ha, cu unele depăşiri ale limitelor, corelate cu timpurietatea formei cultivate.
Lucrările solului
Subordonează, din punct de vedere fitosanitar, adâncimea de execuţie a arăturii de bază (25-30cm), pentru o încorporare bună a resturilor vegetale atacate de patogeni, cât şi calitatea pregătirii patului germinativ, pentru o bună şi rapidă răsărire a plantei şi scurtarea astfel a duratei de expunere la atacul dăunătorilor de sol.
Combaterea buruienilor
Unele dintre ele gazde pentru patogeni, precum şi distrugerea samulastrei din alte culturi, sursă de infecţie pentru mană, sunt măsuri care contribuie la diminuarea atacului patogenilor.
Eliminarea plantelor cu atac timpuriu de mană (infecţie sistemică) şi a celor afectate de putregai alb, reduce posibilitatea de răspândire a patogenilor.
Recoltarea la timp, fără pierderi, limitează evoluţia putregaiului cenuşiu şi scuturarea seminţelor.
Lucrarea de bază în combaterea buruienilor o constituie prăşitul. Se execută trei praşile mecanice între rânduri şi două praşile manuale pe rând.
Combaterea chimică a buruienilor se realizează cu erbicide
Metode agrofitotehnice de combatere a bolilor şi dăunătorilor
Amplasarea culturii pe soluri fertile, lutoase sau luto-argiloase, fără exces de umiditate, de tipul cernoziomurilor, evitând vecinătatea solelor purtătoare de surse de infecţii, în special de Phomopsis helianthi sole cultivate anterior cu floarea-soarelui, cele puternic infestate cu viermi sârmă sau gărgăriţa frunzelor.
Rotaţia culturii de minim 3 ani, legată strict de prezenţa ciupercii Diaporthe helianthi Phomopsis helianthi şi revenirea culturii după cel puţin 6 ani, dacă în complexul patogen sunt prezente ciupercile Sclerotinia sclerotiorum Sclerotium bataticola Plasmopara helianthi .
Se recomandă grâul sau orzul ca plante postmergătoare, care protejează mai bine resturile vegetale purtătoare de Phomopsis helianthi sau cele cu Phoma macdonaldii supuse astfel biodegradării, până în cursul verii, la efectuarea arăturii.
Aplicarea unui sistem de fertilizare echilibrat, cu azot, fosfor şi potasiu, în raport NPK 1:1:1 sau 1:1,25:1,25, prin stabilirea dozelor în funcţie de starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive (regăsită în cartarea agrochimică a teritoriului) şi corelat cu cerinţele cultivarului semănat şi producţia planificată.
Alegerea datei semănatului la începutul perioadei optime fitotehnic, respectiv prima decadă a lunii aprilie şi cultivarea unor forme mai precoce în condiţii de atac slab de Phomopsis helianthi dar şi pentru evitarea atacului de Sclerotinia sclerotiorum Plasmopara helianthi şi Tanymecus dilaticollis, în fazele de răsărire a plantei. În condiţii de risc ridicat, de Phonopsis, semănatul spre sfârşitul perioadei optime, permite în relativă măsură, aşa zisa “fugă” de boală.
O altă măsură pentru obţinerea unor recolte mari este utilizarea de sămânţă sănătoasă, de calitate, cu valoare biologică şi culturală ridicată. O sămânţă bună de semănat trebuie să prezinte o puritate fizică de 98-99 %, germinaţia minimă 85%, seminţe decojite (masă), maxim 3 %, trebuie să fie liberă de Plasmopara helianthi, să nu conţină mai mult de 0,2 % scleroţi de Sclerotinia sclerotiorum, respectiv să nu prezinte peste 3 % seminţe infectate cu Sclerotinia sclerotiorum sau peste 5 % seminţe cu infecţie de Botrytis cinerea .Alegerea seminţei la masă, poate da siguranţă.
Respectarea desimii de semănat, de 40-50 mii plante recoltabile/ha, cu creşteri posibile de până la 45-55 mii plante recoltabile/ha, la formele timpurii.
Mărunţirea şi încorporarea adâncă a resturilor vegetale infectate cu Phomopsis helianthi. şi Phoma macdonaldii după recoltare şi aplicarea îngrăşămintelor cu azot, pentru a favoriza biodegradarea substratului organic al ciupercilor
Protecţia chimică
Tratamentul seminţei vizează protecţia plantei, în primele faze de vegetaţie, faţă de atacul agenţilor patogeni, ce se transmit prin sol şi sămânţă (Plasmopara helianthi Sclerotinia sclerotiorum şi Botrytis cinerea), cât şi faţă de dăunătorii de sol (Agriotes, Opatrum sabulosum. şi Tanymecus dilaticollis.).
La tratamentul seminţei contra bolilor, se folosesc fungicide cu acţiune sistemică, protectantă pentru combaterea ciupercii Plasmopara helianthi în cazul hibrizilor sensibili, pe bază de oxadixil + tiofanat metil sau benalaxil + mancozeb, pentru combaterea patogenilor Plasmopara helianthi.,Botrytis cinerea şi Sclerotinia sclerotiorum, fie pe bază de tiram, vinclozolin, iprodion, procimidon, ş.a., pentru protecţia faţă de Botrytis cinereaşi Sclerotinia sclerotiorum.
Protecţia plantei faţă de dăunătorii de sol, poate fi realizată cu insecticide pe bază de fipronil sau imidacloprid.